65 de politicieni, ziariști, oameni de afaceri și oameni din SRI, pe lista fostului colonel SRI Dragomir

Publicat: 19/09/2017, 19:55

„Sunt 65 de persoane pe care am dorit să le comunic comisiei pentru a fi audiate”, a spus Daniel Dragomir la încheierea audierii sale, el refuzând să dea nume ale persoanelor care se regăsesc pe acea listă.

Întrebat dacă este vorba de oameni care pot influența, în momentul de față decizii ale autorităților statului, Dragomir a spus: „Unele, da. Altele, nu”.

Fostul ofițer a precizat că, în viitor, va prezenta noi probe care să-i susțină afirmațiile de până acum. „În viitorul apropiat voi face declarații privitoare la toate aspectele pe care le-am semnalat până acum. Ședința comisiei a fost un foarte concretă și tehnică”, a mai spus Dragomir.

Existența listei lui Dragomir a fost confirmată și de către președintele comisiei, senatorul Claudiu Manda (PSD). „În susținerea afirmațiilor sale, domul Dragomir a lăsat la comisiei o listă de 65 de persoane, însemnând ofițeri activi SRI, ofițeri inactivi ai Serviciului, persoane din media, din mediul politic și din cel economic, persoane pe care domnia sa le indică să le invităm la comisia SRI și să punem întrebări pentru a proba lucruri pe care domnul Dragomir le spune”, a declarat Manda.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Mesajul Regelui Charles după tragedia din Papua Noua Guinee: „Am asistat. Eu și soția mea...”....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru proprietarii de terenuri din România. E obligatoriu să țină cont de toți vecinii
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Primele imagini „directe” cu unele dintre cele mai vechi galaxii ale Universului
×